Mircea Băsescu, o nouă încercare de a scăpa din închisoare

 Mircea Băsescu, o nouă încercare de a scăpa din închisoare
Publicat: 29/06/2016, 19:42

Avocatul lui Mircea Băsescu susține în excepția de neconstituționalitate, depusă la 22 aprile, că articolul 291, alineatul 1 din Codul Penal privind traficul de influență nu este în acord cu Legea fundamentală, argumentând că în cuprinsul acestui articol se regăsește o formulare ambiguă, care lasă loc de interpretări.

Articolul 291 din Codul Penal definește infracțiunea de trafic de influență astfel: „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, se arată în alineatul 1 al articolului 291 din Codul Penal.

Fragmentul „lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public” a fost contestat la Curtea Constituțională de către avocatul lui Mircea Băsescu pe motiv că nu respectă Constituția. „Statul e obligat prin Constituție și legile sale să aibă predictibilitate și previzibilitate în momentul elaborării unei legi. Cetățeanul trebuie să fie conștient de acțiunile sau inacțiunile sale în sensul că o anumită atitudine din partea sa poate contraveni legii. Expresia este ambiguă și lasă loc de intrepreare și arbitrariu”, a spus avocatul în fața instanței.

Excepția de neconstituționalitate a fost admisă de Curtea de Apel Constanța în ședința din 22 aprilie 2016 în cadrul căreia s-a judecat contestarea deciziei din 8 ianuarie a Tribunalului Constanța de condamnare la patru ani de închisoare a lui Mircea Băsescu pentru trafic de influență.

Pe 16 iunie, Curtea de Apel Constanța a menținut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curții de Apel este definitivă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
×